
Alexandru Anastasiu este un virtuoz al vibrafonului si unul dintre cei mai valorosi instrumentisti din Romania.
Nascut in 1979, a absolvit cursurile Universitatii Nationale de Muzica Bucuresti – sectia percutie si pe cele ale Internationale Sommerakademie Universitat Mozarteum din Salzburg.
In anul 1999 accede in semifinala Concursului International de Vibrafon de la Clermont-Ferrand iar doi ani mai tarziu (2001), castiga Bursa Yamaha pentru instrumente de percutie. Printre alte premii castigate se numara premiul Fundatiei Soros pentru intreaga activitate din 1998 impreuna cu ansamblul de percutie GAME si premiul “Revelatia anului 2009” al Galei de Jazz, oferit de Fundatia Muzza.
Alexandru Anastasiu a participat la numeroase festivaluri, precum Festivalul International de Jazz Bucuresti (2004, 2005, 2006), Festivalul de muzica contemporana “Saptamana Internationala a Muzicii Noi” (1998, 2000, 2008, alaturi de ansamblul de percutie GAME), Festivalul International George Enescu (1998, 2001, 2005, 2007, 2009, 2011, ca membru al Orchestrei Nationale Radio). In plus, este initiator si organizator al Festivalului International de Vibrafon (prima editie a avut loc in martie 2012 la Bucuresti).
In prezent este angajat al Orchestrei Nationale Radio (din 2003) si colaborator in diverse formatii de jazz (Marius Popp Band, Nicolas Simion and the Wild Dogs, Andreea Pauta Band).
Din 2012 este profesor in cadrul Academiei ICon Arts, sectia de percutie.