Festivalul ICon Arts s-a născut odată cu Academia și s-a dezvoltat în paralel cu aceasta.
Fiecare din cele două părți ale proiectului International Contemporary Arts și-a propus să dezvolte un set de abilități necesare tinerilor artiști. Rolul Academiei este să faciliteze transferul de know-how, dezvoltarea artistului. Festivalul, pe de altă parte, are rolul de a transforma artistul într-un performer. Participanții Academiei au oportunitatea să-și învingă teama de scenă, teama de a interpreta în fața unui public.
Totuși, Festivalul ICon Arts nu se limitează la a fi un teren de joacă pentru studenții Academiei. Cel de-al doilea obiectiv al Festivalului este apropierea publicului larg de frumusețea și valoarea artei contemporane, fie că este vorba de muzică, dans sau fotografie. Și acest lucru se întamplă prin prezentarea unor artiști români și străini, toți nume sonore din spațiul internațional.