Profesori:
Cursurile vor avea loc zilnic, pe toata durata Academiei ICon Arts. Predarea va avea loc in limba romana si engleza.
Cursul se adreseaza fotografilor ce au un nivel mediu de cunostinte.
Notiunile de baza – timp de expunere, diafragma, distanta focala – ar trebui sa fie cunoscute si destul de bine stapanite de participanti.
Cursanti isi vor alege ( sau vor primi) o tema fotografica legata de Roma. Zilnic vor avea loc discutii pe baza unei selectii facute de fiecare participant.
Scopul final este realizarea unui fotoreportaj/ unei serii de fotografii. Fiecare fotografie va fi insotita de un mic text explicativ (caption).
Echipament necesar :
- Aparat foto tip DSLR sau mirrorless
- Laptop ( eventual unul la doi cursanti)
Program cursuri:
- Dimineata sau dupa-amiaza: plimbari prin Roma.
- Maximum 2 ore de discutii la Accademia di Romania in jurul pranzului.
Tematica cursului
Fotografia de calatorie, lumea „fotogenica”
Tablourile unor pictori ca Claude Lorrain, John Constable, William Turner au influentat modul unor generatii intregi de a percepe lumea inconjuratoare. Natura a devenit dintr-o data „pitoreasca” (pitoresc cu sensul initial de ceva care, prin așezare, aspect, formă, colorit, este potrivit pentru a deveni subiectul unei picturi ).
Acelasi fenomen se intampla astazi datorita fotografiei. Viziunile unor fotografi ca Ansel Adams, Edward Weston sau Marc Adamus influenteaza modul nostru de a percepe lumea. Orasele, peisajele, momentele zilei au devenit „fotogenice”sau nu.
Oscar Wilde a spus ca nici nu a existat ceata la Londra inainte de a fi pictata de Wistler. Parafrazandu-l, putem spune ca nici nu au existat ardei inainte de a fi fotografiati de Edward Weston.
Roma este unul din orasele ce ofera ocazia de a putea fi abordat prin trei viziuni diferite. Prima, o viziune romantica – Roma ruinelor si a muzeelor, a doua, o viziune realista, Roma – metropola vie a secolului XXI, a treia, Roma suprarealista, uimitoarea simbioza intre vechi si nou.
Problema e ca atunci cind plecam intr-o calatorie stim deja care sunt fotografiile cu care vrem sa ne intoarcem. In loc sa fim cu adevarat deschisi unor noi experiente, alergam dupa subiectele „fotogenice” si ne intoarcem cu fotografii care seamana foarte mult cu cele pe care le obtii cand cauti pe Google Images Roma.
Cred ca aici intervine rolul unui curs foto. Un curs foto trebuie sa iti prezinte retetele unor fotografii celebre, „fotogenice”, dar sa te faca in acelasi timp sa intelegi ca respectind retetele obti cel mult fotografii „fotogenice” dar care nu vor deveni niciodata celebre.
Cursul va pune accent mai ales pe latura practica – asta insemnand Roma luata la pas si sesiuni de fotografie diurne, nocturne. Avem la dispozitie cateva zile in care cursantii sa incerce sa inteleaga si sa fotografieze Cetatea Eterna. Nu vom sta inchisi intr-o sala de curs.
Scopul final e ca fiecare sa realizeze o serie de fotografii, care chiar daca nu o sa fie perfecte din punct de vedere tehnic, sa reuseasca sa transmita o viziune personala, „fotogenica”sau nu a Romei.